Recenzie „JOCURILE ÎN CARE SE JOACĂ EU” de Anatol Basarab

Recenzie „JOCURILE ÎN CARE SE JOACĂ EU” de Anatol Basarab

Anatol Basarab, cel care, prin intermediul volumului VIAȚA CARE NE TRĂIEȘTE, a trezit la realitate un mare număr de cititori, revine cu o nouă provocare – JOCURILE ÎN CARE SE JOACĂ EU.

Puțini autori au curajul și puterea de a scrie despre sine, majoritatea scriu ficțiune, se exprimă la modul general sau fac referire la situațiile particulare ale altora, de regulă clienți sau pacienți. Cu toate acestea, marii lideri sunt dintre aceia care și-au exprimat principiile și ideile originale despre o temă anume pornind de la propriile experiențe, fie că a fost vorba de spiritualitate, dezvoltare personală sau alt domeniu.

„Viața care ne trăiește” a fost pentru mine o ocazie de a conștientiza că, atunci când nu acționăm cu intenția de a atinge un anumit scop, noi ne lăsăm folosiți și devenim simple instrumente pentru a realiza scopul altcuiva. M-am regăsit, în mare parte, printre persoanele care se lăsau purtate de val, plutind în derivă, fără o țintă anume. Lucrurile s-au schimbat după ce am terminat de citit. Cartea aceea mi-a deschis ochii, am înțeles de ce îmi este util să acționez și nu să reacționez. Am apreciat metaforele și poveștile de viață ale autorului, am avut impresia că, prin intemediul lor, ajung să îl cunosc într-o anumită măsură.

 „Respectul, adevăratul respect de sine, profund, se naște în om numai atunci când acesta încetează să mai fie o persoană inactivă, ceea ce înseamnă că încetează să mai fie inconștient de viața lui și începe să facă primii pași spre a deveni o persoană activă în viață”.

JOCURILE ÎN CARE SE JOACĂ EU este o carte la fel de provocatoare și foarte utilă cititorilor preocupați de starea lor de bine. Se adresează mai ales celor aplecați spre introspecție, care își caută scopul, sensul și menirea în lume. Pornind de la ideea că omul nu se cunoaște pe el însuși – „Descrierile pe care oamenii le fac despre ei înșiși în cea mai mare măsură au fost făcute nu de ei, ci s-au consolidat în interiorul lor absolut întâmplător, sub influența sau presiunea diferitelor situații și contexte”,  Anatol Basarab pătrunde în profunzimea firii umane prin abordarea conceptului de sine sau, în viziunea autorului, a Eu – concepției: „Fiecare om tinde ca Eu – concepția personală să se încadreze în Eu – concepția generală, în Noi – concepție”.

Faptul că citisem „Viața care ne trăiește” mi-a fost de mare folos, pentru că eram deja familiarizată cu un set de termeni caracteristici lui Anatol Basarab, precum „a te naște în raport cu viața”, „lumile social-psihologice”, „Ei și Noi”,Noi din noi”.

„Jocurile în care se joacă EU” nu este, totuși, o continuare a acelui volum și nici nu reprezintă o detaliere a ideilor enunțate anterior, ci oferă o altă abordare, centrându-se pe analiza sinelui. Aș adăuga faptul că mi-am îmbogățit vocabularul cu noțiuni noi, precum  pseudospiritualitate”, „corp social”, „corp intelectual”, „Neooameni” și altele asemenea.

EU – concepția este descrisă atât din perspectiva autorului, cât și prin prezentarea ideilor unor specialiști precum psihologul și pedagogul englez Robert Burns, filozoful și psihologul american William James, psihologul și psihoterapeutul american Carl Rogers.

Cititorii fideli au ocazia să regăsească în JOCURILE ÎN CARE SE JOACĂ EU teme familiare, abordate anterior atât în volumul „Viața care ne trăiește”, cât și în „Anul devenirii tale”. Un astfel de exemplu îl reprezintă tema iubirii – „A iubi înseamnă a te preda, înseamnă a elimina distanța. Iubirea este, înainte de toate, lipsa oricărei distanțe, evidente sau ascunse. A elimina distanța înseamnă a permite Lumii să fie în tine și tu să fii în Lume, aceasta este adevărata faptă eroică a iubirii duhovnicești. Este o iubire extrem de grea. Este o iubire grea pentru că trebuie să iubești infinitul, trebuie să încetezi a mai vedea lumea ca pe ceva care se opune omului, obiectului său. Trebuie să vezi Lumea cu ochii îndrăgostitului. Acest lucru dintotdeauna a fost unul foarte greu.”

Autorul ne oferă propria viziune asupra spiritualității: acesta este, de fapt, o muncă, o muncă a iubirii. Orice om care iubește știe că iubirea nu este nici pe departe odihnă. Iubirea este maxima încordare a tuturor simțurilor, gândurilor, senzațiilor. Aceasta este plinătatea vieții, iar plinătatea nu poate fi odihnă.”

În partea a doua a cărții ne sunt prezentate câteva Căi de evoluție spirituală, fiecare cu trăsăturile și particularitățile ei, astfel încât cel care își dorește să cunoască mai mult să poată porni pe Calea care i se potrivește, asigurând echilibrul pentru corp și emoții, „pentru ca omul să nu se smintească”.

Autorul își avertizează cititorul: „Învățarea te va costa foarte mult, pentru că trebuie să cauți tu însuți acele situații care te vor pune pe tine în condiții extreme, nimeni altcineva nu îți va oferi drept cadou astfel de situații.”

Cartea este scrisă atât din perspectiva ucenicului, a celui ce a pășit pe o cale și  avansează mereu, cât și a maestrului, care a atins un nivel superior și este în măsură să transmită, la rândul lui, cunoașterea dobândită.

JOCURILE ÎN CARE SE JOACĂ EU nu se dorește a fi un răspuns la toate întrebările despre om și menirea lui, ci un instrument care să ajute la clarificarea frământărilor interioare, astfel încât fiecare să își găsească drumul în viață.

Autorul își încheie pledoaria despre EU cu un îndemn către cititorul pasionat de autocunoaștere, dar și motivat să devină personajul principal în propria viață – „Cunoaște-te pe tine însuți ca parte a Lumii și Lumea ca parte din tine! Mișcă-te din Lumea efectelor spre Lumea cauzelor.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *