Colegul cârcotaș
Anton a intrat în birou fredonând. A lăsat paharul cu cafea pe colțul mesei și s-a apucat de lucru.
Când a verificat e-mailul a descoperit că a primit al treilea mesaj de la Gelu, colegul de la departamentul vânzări. Același subiect în decurs de două zile! Discutaseră față în față și îi explicase clar ce clauze trebuie menționate într-un contract pentru a obține viza de legalitate. A constatat că operase unele modificări, dar clauzele de la articolele 3 și 5 erau în continuare contradictorii, făceau referire la procente diferite de penalizare în cazul neîndeplinirii contractului din vina furnizorului.
Se obișnuise să rezolve problemele direct, să se asigure că actele erau conforme când i le prezenta șefului său. Știa că sunt orgolii la mijloc, observase că oamenilor nu le convine când li se face observație, așa că nu mai zicea nimănui despre eforturile care precedau întocmirea unui document final.
Anton a respirat adânc. S-a întrebat cum să acționeze în acestă situație. Încercase de mai multe ori să îl ajute pe Gelu, îi oferise drept model o copie a unui alt contract de furnizare bunuri. Oare ce metodă să adopte pentru a-l lămuri? În timp ce căuta soluții privea ecranul. A observa t apoi că între destinatarii e-mailului erau menționați șefii lor. Acest amănunt făcea diferența, răspunsul nu putea fi decât oficial. Și-a pus ochelarii și a redactat punctul de vedere. Scurt și la obiect. Când a terminat de scris a zâmbit. Dacă totul ar fi mers lin, dacă colegul de la vânzări nu ar fi dat-o în bară, nu ar fi avut ocazia să își arate valoarea în fața șefilor.
Anton aflase la locul de muncă precedent că nimeni nu are ochi pentru munca ta cât timp totul merge strună. Fusese consilier juridic aprope trei ani. Înainte de a pleca din firmă vorbise cu șeful său, îi explicase că participarea în comisia de negociere puntru fuziune îi ocupă prea mult timp și nu reușea să se ocupe de sarcinile curente. I-a spus că lucrările îl rețin ades după program, dar că își dorește să ajungă acasă la o oră rezonabilă pentru a petrece timp cu familia, cu copiii. Întelegea că în situații excepționale sunt necesare ore ore de muncă suplimentară, dar acea erau excepții. I s-a promis ca situația va fi reevaluată, însă în următoarele două luni nu s-a schimbat nimic.
Când oboseala și stresul s-au acumulat, Anton s-a îmbolnăvit de ulcer. Contextul la serviciu nu se modificase, starea lui se agravase și a fost nevoit să rămână acasă în concediu medical, dar la întoarcere și-a prezentat demisia.
Munca lui a fost apreciată abia după ce a părăsit firma. Atunci conducerea a constatat că, deși atribuțiile din comisie fuseseră repartizate altui coleg, persoana care îl înlocuise nu se descurca, existau multe plângeri de la clienți. Anton a aflat toate acestea de la Virgil, fostul coleg de birou, care l-a sunat și i-a comunicat că atât șeful cât și colegii doresc ca el să revină la muncă.
A fost o decizie dificilă pentru că se atașase de acea firmă. Nu a dormit toată noaptea. Dorea dezvoltare pe plan profesional, aprecierea ablităților, să nu se mai simtă stresat și frustrat când ajunge acasă, dar și siguranța locului de muncă. Înainte, ajungea la serviciu în numai 20 de minute, dacă accepta schimbarea timpul se dubla. Dacă accepta să revină știa foarte bine ce are de făcut, în timp ce noul loc de muncă presupunea ore multe de studiu suplimentar. Pe de o parte se temea de schimbare, pe de altă parte o dorea. A câștigat necunoscutul, a ales să lucreze într-o companie multinațională.
Când s-a obișnuit cu oamenii de la noua companie, Anton a fost suprins să întâlnească aceleași tipologii – ursuzul, atotștiutorul, chițibușarul, craiul cuceritor, clownul, băgăciosul, ranchiunosul, țapul ispășitor, diva, mama răniților etc. A căutat o cale de comunicare cu fiecare, iar experiența anterioară l-a ajutat.
Anton moștenise de la tatăl său credința că dacă își face treaba la timp, cu conștiinciozitate, compania va merge bine iar el va prospera. Teoria lui s-a confirmat. Deși a întâmpinat multe dificultăți, prin consecvență, Anton s-a integrat în colectiv, șefii l-au apreciat, iar după doi ani l-au promovat.
***
Ai comentat vreodată activitatea sau faptele colegilor tăi? Te-ai gândit vreodată că, discutând despre ei, le faci publicitate?
Ți s-a întâmplat să muncești fară să fii apreciat? Fară o vorbă de laudă pentru proiectele duse la bun sfârșit? Dar să fii criticat pentru orice neatenție? Și chiar dacă efectele negative erau minore?
Există stres pozitiv, iar unii oameni, mai workalcoholici, nu sunt deranjați să lucreze mai mult sau mai intens. Interesul propriu este forța motrică din spatele acțiunii oamenilor, iar Anton nu face excepție. Când s-a angajat, el plasase cariera în topul priorităților. Mai târziu, interesele și-au modificat ierarhia, iar viața de familie a trecut pe primul loc.
Multe probleme au legătură cu banii, când omul primește mai puțin decât consideră că merită munca lui, dar numeroase probleme apar când simte că nu își poate atinge potențialul, că nu are șanse să ajungă în vârf. Atunci nu mai are nicio satisfacție. Cu toate acestea, cea mai mare deziluzie intervine atunci când omul simte că nu este apreciat la justa lui valoare.
Dacă sunteți șefi, dacă aveți oameni în coordonare, nu uitați să le spuneți o vorbă bună, să le recunoașteți meritele. Vor munci cu drag și vor fi mai eficienți.
One Reply to “Colegul cârcotaș”
Îmi plac poveștile dumneavoastră, sunt educative.