Lumea este într-o perpetuă schimbare

Lumea este într-o perpetuă schimbare

Știm că suntem unici.

Ne uităm în jur, vedem oameni cu chipuri diferite, iar în cazul celor cu preocupări asemănătoare ne mirăm când observăm că nu se îmbracă pe gustul nostru sau reacționează diferit în fața unor evenimente. Deci, conștient acceptăm diferențele, dar inconștient ne așteptăm să ne regăsim în ceilalți.

Uneori ni se pare că alții sunt mai buni, că știu mai multe, că nu ne putem ridica la nivelul lor. Alteori considerăm că noi suntem mai buni, mai morali, mai înțelepți, mai raționali și … judecăm omenirea prin ochelarii noștri.

Mi-a luat o vreme să înțeleg că e bine să fim diferiți.

Am fi trăit și astăzi în peșteră dacă nu ar fi existat oameni curioși și curajoși care să dea bolovanul la o parte și să pornească în explorare.

Am fi dispărut ca specie dacă nu ar fi existat luptători care să apere comunitatea de sălbăticiuni sau vraci care să vindece bolnavi și răniți.

Am fi fost disipați dacă nu ar fi existat lideri și negociatori.

Am fi fost triști și anoști fără măscărici și actori.

Nu am fi știut niciodată ce e libertatea fără dictatori și de asemenea, nu ar fi existat eliberatori.

Nu ar fi existat opere de artă fără creatori, nici aparatură fără inventatori.

Fiecare își are rolul și rostul său pe pământ, trebuie doar să ne identificăm menirea, să aflăm la ce ne pricepem cel mai bine. Să acceptăm diferențele dintre noi, să nu ne mai duelăm, să punem umărul să construim, să creăm. Să apreciem eforturile și munca tuturor. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *