Cum propria educație ne influențează modul în care ne tratăm copiii

Cum propria educație ne influențează modul în care ne tratăm copiii

Mi-am amintit de sfaturile pe care le primeam de la părinți în copilărie, aproape zilnic, când plecau la serviciu – „Să ai grijă când pleci la scoală, să închizi lumina, gazele și apa, apoi să încui ușa cu grijă. Vezi să nu uiți cheile în ușă. Fii atentă cum le pui în ghiozdan să nu îți cadă pe drum.”

Și am auzit aceste lucruri, ani la rând. Pentru mine era ca un mesaj înregistrat care pornea automat când se deshidea ușa. De fapt, de multă vreme nu o mai auzeam în sensul adevărat al termenului. Dar părinții continuau să o redea. Nu știu dacă erau convinși de utilitatea sfaturilor pe care mi le înșirau sau o făceau pe pilot automat. Încercasem să le spun la un moment dat că știu acele lucruri, dar au continuat, fără să acorde importanță spuselor mele și schimbării contextului.

Părea că eu creșteam dar ei nu realizau acest lucru. I-am lăsat să vorbească fără să îi mai întrerup.

***

Tu cum ai reacționat în calitate în calitate de părinte? Ai repetat copilului tau discursul pe care l-ai auzit când erai mic sau ai luat măsuri la polul opus?

Învățăm prin imitare, încă de când deschidem ochii pe această planetă. Imităm zâmbetul mamei, apoi alte gesturi, apoi sunetele… după ce creștem imităm acțiunile celor din jur și astfel învătăm să trăim, să ne adaptăm mediului încojurător. Încet, încet, prin repetare, se formează obiceiurile. Chiar dacă nu le folosim o perioadă, aceste obiceiuri rămân ca un program scris în subconștient și se reactivează la nevoie. Astfel, mulți dintre noi ne trezim că în viața adultă reacționăm similar oamenilor care ne-au crescut.

Dar nu toți!

Alte persoane, care au avut de suferit de urma atitudinii celor din jur, încearcă să compenseze suferința acumulată în copilărie și reacționează diferit, de regulă exagerând în direcția opusă.

Astfel, un copil care a avut părinți foarte exigenți, va fi indulgent cu copilul său, crezând că el va avea o viață fericită.

De fapt e o capcană, copilul e diferit de părinte în majoritatea situațiilor. Are alte nevoi, alte așteptări. Nu trebuie să îl confundăm cu persoana proprie.

Ca să nu provocăm traume copiilor e necesar să fim atenți la modul lor de a fi, să ne adaptăm nevoilor și contextului de viață. Da, putem ține cont de experiențele noastre din copilărie, de înțelepciunea acumulată în timp, dar ce rost ar avea să repetăm cuvintele pe care le-am auzit când eram noi mici? Oamenii au tendința să respingă ce le e străin, neobișnuit, și să îmbrățișeze ce le e familiar, cunoscut. Trebuie să vorbim pe limba copiilor, să le oferim exemple din realitatea imediată, la care ei se pot raporta. Numai așa sfaturile bune, mesajul nostru va ajunge la ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *