Despre sentimente și simțire

Cineva a întrebat cum e să simți singurătatea în absența iubirii?

Să nu mai poți iubi… pare de neconceput.
Iubim copiii, iubim părinții, frații, prietenii, soțul sau damnații…
iubim un cățel, un cal sau un pisicel…
unele au luat în pat un șarpe sau un purcel…
vorbesc la propriu, nu jignesc de fel.

Iubim o plantă – un copac, un fruct, o floare…
iubim un obiect – o mașină, o carte, un tablou sau o licoare…
iubim un loc sau un apus de soare…
iubim mai intens sau mai ades…
ne iubim pe noi înșine, omenirea sau pe Isus Cristos.

Uneori iubim IUBIREA, ne place ideea de fi îndrăgostiți.
Ne atașăm de lucruri, de unii oameni, ne lăsăm amăgiți.
Când nu găsim un partener pe măsură ne simțim singuri, părăsiți.
Atunci se strecoară în suflet îndoiala, singurătatea, ura, teama,
furia, frustrarea sau un alt sentiment înrudit.
Intrusul pune stăpânire, pare de neclintit.

Nu disperați, căutați mai adânc!
În străfund se ascunde SPERANȚA,
ea nu se disipează nicicând!
Iubirea este întotdeauna în noi,
dar uneori se pitulă, se deghizează,
numai cel ce o caută cu perseverență o sesisează.