Gânduri epuizante

Gânduri epuizante

Oare noi rumegăm anumite idei sau ideile fixe ne rumegă pe noi?

Uneori simțim cum ne cuprinde furia când ne amintim un anumit eveniment, chiar dacă au trecut luni bune de la momentul producerii acestuia.

Ți s-a întâmplat să meditezi ore în șir asupra unei situații care te-a deranjat? Să simți nedreptate? Să simți trădare? Să povestești cuiva întâmplarea și, în loc să te liniștești, să simți din ce în ce mai multă furie? De parcă explodezi? Ai fost conștient de ceea ce ți se întâmplă?

Întunericul era străbătut de câteva raze răzlețe de la iluminatul stradal. Dorina a privit spre ceas. Nu a reușit să distingă nimic. S-a răsucit, a turtit perna, apoi a închis ochii.

A revăzut scena din ziua precedentă la birou. Ioana, colega ei, a intrat trântind ușa de perete și a strigat furioasă: Nu e posibil să îți faci programul cum îți convine și să ai pretenția ca alții să muncească în locul tău! Cum ți-ai imaginat că o să îți țin locul? Că nu-mi văd capul de treabă! Nu știi că pe mine m-au trimis la curs în week-end? Când să mă ocup și de problemele mele și de lucrările tale?!? Să te descurci cum oi ști, dar la mine nici să nu te gândești! Nu a așteptat niciun răspuns, s-a răsucit pe călcâie și a ieșit.

Dorina nu mai avusese nevoie de ajutor, NICIODATĂ. Ea nu înțelegea ce a provocat o reacție agresivă din partea colegei. Credea că între ele se înfiripase o relație de prietenie.

Avea nevoie să își ia concediu câteva zile să meargă la doctor cu mama ei. Ce-i drept, dusese cererea de concediu la aprobat fără să vorbească cu colegii. Era un subiect delicat. Aflase că mama era suspectă de cancer la sân, nu era un diagnostic a cărui investigație să suporte amânare. Cu greu reușise să facă programare la analize peste patru zile. La cine să apeleze să îi țină locul, dacă nu la Ioana? Da, Ioana, colega cu care împărțea evenimentele de zi cu zi. Ioana, care avea copilul la grădiniță și care, de câte ori avusese nevoie, apelase la ea. Preț de câțiva ani! La nevoie îi ceruse ba să îi facă rost de adeverință, ba să o ajute cu tot felul de lucrări, ba să răspundă echipei de auditori în locul ei, ba…

Când a venit să se plângă că șeful îi dă de lucru la sfârșitul programului și nu ajunge la timp să ia copilul de la grădiniță i-a convenit că am ajutat-o! Mai ales că am dus-o cu mașina. Acum, când am nevoie de ajutor, ce răspuns îmi dă? … „Nu e posibil să îți faci programul cum îți convine și să ai pretenția ca alții să muncească în locul tău!” … În urechi îi răsuna ușa trântită de perete și vocea stridentă a Ioanei „Nu e posibil să îți faci programul cum îți convine”… S-a întors cu fața în sus și și-a netezit bine pătura. A încercat să numere oile: o oaie, două oi .. nouă oi… „Când să mă ocup și problemele mele și de lucrările tale?!?” îi vibra Dorinei în urechi

Acum Ioana punea problema într-un mod neașteptat, distant… Dorina se întreba de ce înainte Ioana nu se gândise că nu e nimeni obligat să o ajute… Că fiecare e plătit să facă munca pentru care a fost angajat…

Las că se învârte roata… o să mai aibă nevoie de ajutor, la fel o să-i răspund și eu! își zicea ea răsuncindu-se din nou în pat.

Între timp a auzit gongul de la ceasul vecinilor. Așa e viața la bloc. Pereți subțiri! A numărat patru bătăi. Era trează de ceva vreme… oare apucase să doarmă câteva ore?

I se făcuse sete, dar nu se dusese să bea apă, ca să nu sperie somnul de tot. Mai spera încă să adoarmă, avea nevoie de odihnă, era conștientă că urma o săptămână agitată. Băuse lapte cald la culcare… așa auzise la televizor, că face bine, că relaxează, dar se pare că la ea nu a avut niciun rezultat.

S-a mai răsucit de două ori în pat apoi a decis să meargă la bucătărie. După ce a băut un pahar cu apă, a observat sărățelele pe masă. Brusc a lovit-o foamea. Le-a ronțăit fără să își dea  seama… „Când să mă ocup și problemele mele și de lucrările tale?!? Când să mă ocup”… Auzi la ea!

Nici măcar nu o întrebase ce lucrări urgente are. I-ar fi spus că erau toate la zi, că vorbise cu colegul de la IT să îi asigure accesarea e-mailului de acasă, că ar fi răspuns ea tuturor solicitărilor…  da, ar fi avut nevoie de ajutor dacă trebuia făcută vreo plată urgentă, pentru că atunci era necesar să ștampileze cineva ordinele de plată și să le ducă la bancă.

Ea îi ajutase ÎNTOTDEAUNA pe cei care au avut probleme, dar cel mai mult o ajutase pe Ioana.

Oare la cine putea să apeleze? Colegul de birou era în vacanță la munte. Își stabiliseră concediile la începutul anului. De unde era să știe că vor interveni probleme în familie? Toată relaxarea pe care o resimțise după ce reușise să obțină programarea la medic se risipise.

A încercat să gândească constructiv, să găsească o soluție. Pe cine uitase să ia în calcul? Gina de la Administrativ era fată bună, dar nu știa dacă șeful va fi de acord să fie înlocuită de cineva din alt compartiment. Trebuia să vorbească cu el. Spera să aibă noroc, să nu îl prindă în toane rele, nu avea dispoziția necesară să îi audă țipetele. Chiar așa, de ce țipă șefii și nu vorbesc frumos?

Rămăsese în picioare lângă masa din bucătărie. În farfurie mai erau doar câteva firimituri. Mintea ei era tot la Ioana. Cum se poate să fie cineva atât de nerecunoscător?! Cât o fi ceasul? Oare mai are rost să mă mai culc? Mai bine calc niște rufe.

***

Oare noi rumegăm anumite idei sau ideile fixe ne rumegă pe noi?

Uneori simțim cum ne cuprinde furia când ne amintim un anumit eveniment, chiar dacă au trecut luni bune de la momentul producerii acestuia.

Ți s-a întâmplat să meditezi ore în șir asupra unei situații care te-a deranjat? Să simți nedreptate? Să simți trădare? Să povestești cuiva întâmplarea și, în loc să te liniștești, să simți din ce în ce mai multă furie? De parcă explodezi? Ai fost conștient de ceea ce ți se întâmplă?

Ai analizat cât durează o astfel de stare? Pot fi câteva minute sau câteva zile…

Ce putem să facem să ne schimbăm starea? Cel mai simplu ar fi să rămânem idiferenți, să ignorăm reacțiile celorlalți sau, să aplicăm una dintre următoarele metode:

  1. Să demonstrăm logic că gândul e greșit, imposibil de a se întâmpla în realitate. (De exemplu: nu se poate să mă concedieze, au nevoie de personal, săptămâna trecută a născut o colegă și nici acum nu au găsit o persoană competentă care să o înlocuiască.)
  2. Să facem un pas în spate, metaforic vorbind, și căutăm o nouă strategie. (De exemplu: Poate că șeful nu era pornit să mă refuze, m-a trimis să caut pe cineva care să îmi țină locul pentru că nu dorește să încurce clienții. Chiar dacă o colegă m-a refuzat, nu e capătul lumii, trebuie să identific altă soluție. Sunt sigură că șeful e mulțumit de activitatea mea, mă apreciază și mă va susține în aceste momente dificile.)
  3. Să pregătim planuri pentru câteva scenarii, cele pe care le considerăm cele mai probabile. (De exemplu: Dacă Ioana mă refuză voi căuta o altă colegă care să îmi țină locul cât timp nu voi putea să răspund – iau în calcul să o plătesc pentru acest serviciu, toată lumea are nevoie de bani. Fac cerere de concediu fără plată, dacă nu mi se aprobă cererea de concedu de odihnă.)

Întotdeauna soluțiile există, e necesar să ne luăm răgazul de a cântări opțiunile. Gândurile curg fără oprire, dar putem influența direcția acestora. Noi alegem povestea pe care o spune mintea noastră. Important este să acționăm, nu să reacționăm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *