Despre destinație

Despre destinație

Dacă vei dori la un moment dat să mergi într-o excursie, cineva poate să îți achite cazarea și să îți cumpere bilet la tren, dar mai departe depinde de tine dacă vei ajunge la destinație.

În primul rând trebuie să te urci în acel tren. Dacă pentru tine este mai important să te mai lăfăi câteva minute în pat sau să mănânci o gogoașă și nu te urci la timp, este alegerea ta.

Nimeni nu te poate obliga să te sui în tren. Chiar dacă te urcă cineva la timp cu forța, dacă tu ești focusat pe altceva, pe gogoașă de exemplu, probabil vei coborî la prima stație și vei cumpăra gogoașă. Trenul nu așteaptă pe nimeni, nu are ambiții, nu face în ciudă, își urmează ruta și programul lui. Cine dorește, e liber să se urce, cine nu – NU.

Ai primit o invitație și ai ales s-o ignori. Șansa s-a dus. A fost alegerea ta.

Ideea este că vei merge în excursie doar dacă îți dorești foarte mult să participi la acel eveniment. Cine își dorește cu adevărat, ajunge la destinație chiar dacă trenul deraiază. Se urcă într-un microbuz, face autostopul sau găsește altă soluție. Variante sunt multe, cert este că nimeni nu poate să efectueze călătoria în locul tău.

De cele mai multe ori, a pleca în excursie înseamnă a face un sacrificiu, a renunțat la altceva – fie să mergi la mall, fie să te duci la o întâlnire, fie să participi la un seminar. Nu le poți avea pe toate în același timp.

Dacă decizi să îți petreci timpul citind, învățând, gătind, pescuind, escaladând mulți sau la ștrand, la film, într-o întâlnire, într-un joc pe calculator, etc. – poți desfășura o singură acțiune la un moment dat. După ce ai ales, celelalte activități sunt imposibil de realizat. Dacă ai ales greșit – filmul a fost plicticos, mâncarea nu a fost gustoasă, nu ai promovat examenul, nu ai câștigat misiunea în joc – nu are sens să petreci alt timp plângându-te sau să învinovățind pe cineva.

Nu poți da timpul înapoi, ar rezulta alt timp petrecut într-o manieră care nu îți aduce nimic bun.

Chiar dacă ești influențat de o persoană la un moment dat, îți dă un sfat, îți spune ce să faci, de exemplu îți recomandă să vezi un anume film sau să te înscrii la un concurs, tu ai liber arbitru, DECIZI dacă o asculți sau nu.

În final, totul depinde de tine!

Învață să te bucuri de deciziile tale!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *