Despre datini și obiceiuri

Despre datini și obiceiuri

Pentru fiecare dintre noi, sărbătorile de iarnă au o savoare aparte, dar tradițiile și obiceurile nu pot supraviețui fără oamenii care să le pună în practică.

În copilărie, asociam Crăciunul cu mai multe evenimente. Pe de o parte mă pregăteam de serbarea de la școală, făcem globulețe, ghirlande și alte ornamente, învățam poezii și colinde închinate Mântuitorului iar pe de altă parte așteptam cu nerăbdare mâncărurile specifice și căutam haine de sărbătoare. Un moment aparte îl reprezenta colindatul din casă în casă, ne bucuram când ni se deschidea ușa, indiferent ce primeam. În ianuarie ne cumpăram dulciuri sau jucării, depinde ce buget strângeram.

De asemenea, noi, copiii de la oraș cu rude în provincie, ne țineam de capul părinților să ne ia la țară  de Sf. Ignatie, să nu ratăm  pomana porcului. Profitam de ocazie, ne mai jucam prin curte, alergam după cățel sau pisică, dar eram puși la treabă, ajutam la preparea diverselor bunătăți – curățam usturoi pentru piftie, țineam de maț când se umpleau cârnații sau caltaboșul iar când am crescut împachetam sarmalele.

În ajun, împodobeam cu grijă bradul și așteptam cu nerăbdare cadorile de la Moș Crăciun. În anii în care nu au găsit brad, părinții au cumpărat crengi și le-am împodobit pe acelea, niciodată nu a trecut evenimentul nesărbătorit.

Au trecut câteva decenii și observ cum se transformă toate aceste obiceiuri.

Legea s-a schimbat, porcii nu se mai taie în gospodării, ofertele de la supermarket s-au diversificat, iar majoritatea românilor cumpără preparatele pentru masa de Crăciun (inclusiv toba, lebărul sau caltaboșul). Evident, ele nu au gustul de acasă, ca atunci când le făcea mama sau  bunica, dar ne-am adaptat, cu timpul simțurile noastre s-au modificat.

Timpul petrecut în bucătărie a fost înlocuit de timpul petrecut la cozi, în magazine, dar nimeni nu pare deranjat, “shoppingul” e la rang înalt. Magazinele ne iau ochii cu ornamente de sezon, care mai de care mai colorate. Am remarcat că se lansează anual câte o modă de sărbători: într-un an se poartă globulețe argintii, în altul, din contră, numai cele aurii, ba de plastic, ba de sticlă, goana după cadouri cu acestea se complică.

Într-o epocă în care copiii au de toate acasă, nu se mai bucură de covrigii sau banii mărunți primiți pentru cântecele lor. De ani buni, la ușa mea nu mai vine niciun grup de colindători.

V-ați imaginat vreodată o ceată de Moș Crăciuni voioși dansând printre blocuri, în jurul unei boxe? Eu nu,  până când…Ei bine, până când nu i-am văzut în carne și oase! Gata, e clar, în această perioadă colindatul intră într-o altă etapă!

Înainte, în luna decembrie pe lângă copiii de toate vârstele, pe scara blocului auzeam colinde emoționante intonate de coruri bine închegate. Ceva s-a întâmplat, puțini se mai încumetă să participe la aceste evenimente. În anii trecuți am auzit doar tobele colindătorilor care dansau pe stradă. Anul acesta am avut o altă surpriză… instrumentele muzicale au fost înlocuite de boxe portabile, colindele au fost înlocuite de muzică populară… Din fericire au supraviețuit costumele tradiționale! Unele grupuri se prind în hore, altele au prelucrat dansuri populare, în timp ce alți colindători doar trec… într-o defilare haotică.

Trăiesc într-un oraș agitat, în această perioadă a anului sirenele și claxonale din intersecție au o mare concurență. Nu mai răsuna valea, ci, de astă dată, răsună capitala. Cetele de colindători se concurează în timpul zilei, dar mai ales spre seară…  Evident, toți speră să existe iubitori de datini generoși, care să le ofere bani pentru ceea ce fac… adică, un fel de …  „colindat”.

Dacă serbări școlare nu se mai organizează, copiii nu mai cântă colindele, mă întreb în cât timp vechile tradiții vor fi date uitării și ce obiceuri se vor instala în locul lor. Fără să fim conștienți, noi scriem istoria secolului XXI.

Prin acțiunile voastre, nu ezitați să susțineți datinile și tradițiile care vă plac, ele nu pot supraviețui singure!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *