Ce gust are cafeaua de dimineață în „Stare de urgență”

Ce gust are cafeaua de dimineață în „Stare de urgență”

Îmi beau cafeaua, mă uit la ocean și încerc să îmi dau seama dacă este doar cheauneala de dimineață sau toata infuzia de informație din ultimele săptămani a reușit să îmi schimbe perspectiva asupra unor lucruri.

Am avut așa o tresărire când mă gândeam cu bucurie că există un "Stat" care o să aibă grijă de mine dacă se împute situația și mai mult.

20 de ani am crezut sau mai bine zis am simțit că pentru mine Statul este o povară. În matematica mea simplistă am dat la Stat mai mult decât am primit. Am plătit taxe ca angajat, ca antreprenor, ca freelancer, am plătit taxe la mâncare, la combustibil, la servicii. Și ce am primit în schimb ? Funcționarii plătiți din banii mei își băteau joc de mine, asistența medicală nu am folosit-o vreodată. Poliția trebuia să mă servească și mă protejeze, dar atunci când am avut nevoie de ea s-a dovedit incapabilă, inutilă și abuzivă.

Și de aici dilema mea… cum dracu să mă bucur că există un Stat când știu că m-a abuzat ca pe cea mai ieftină curvă? Știu că nu sunt schizofrenic sau bipolar, sau cel puțin încă nu e demonstrat clinic, așa că am trecut la o mică introspecție. 

Nu o să reproduc tot dialogul din capul meu, eu vorbind cu mine, dar ca să înțelegeți conflictul generat de ura anterioară pentru Stat și noua apreciere găsită din senin pentru Stat, dialogul din capul meu a fost tot timpul cu interjectii și apelative de genul:

“-Băi boule (adică eu care era admirativ la adresa statului)  te gândești cât.....”

“-Retardul pământului (adică eu ăla care urăsc statul din toți ficații) nu vezi că...”

Pe scurt, am ajuns într-un punct în care argumentele  erau "filosofice", moment în care a mai apărut un “eu” care i-a lăsat pe ceilalți doi să continue ciorovaiala undeva în fundal.

Eu mă uitam la mine cum mă certam cu mine și începeam să înțeleg cum se poate atât de ușor să te culci cu anumite convingeri și să te trezești cu altele.

E foarte simplu, stupid și periculos în același timp. Convingerile sunt bazate pe realitatea pe care o percepi, realitatea care o percepi se schimbă și e influențată de informația pe care o acumulezi pe diverse căi. Ca să o spun într-un mod simplist, m-am spălat singur pe creier cu facebook și news feeduri.

Și acum, în timp ce scriu, un al 4-lea “eu” stă ghemuit în colțul miniții, înspăimântat și resemnat de puterea acumulată de "niște unii"... mi-e frică să nu ajung peste o săptămână, o lună, un an să fiu confuz și să nu mai știu dacă albul e alb sau e negru, pentru că milioane de posturi îmi explică cum toată viața am înțeles greșit culorile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *