Ce am simțit în primul an de pandemie

Ce am simțit în primul an de pandemie

Cum v-ați gestionat sentimentele în timpul pandemiei? Ați analizat de câte ori v-ați schimbat atitudinea în acest an? Până la urmă, virusul e același dar în funcție de context schimbăm gândurile, implicit și trăirile…

Vă mai amintiți știrile din luna februarie 2020? Mulți nici nu au dat atenție comunicărilor privind situația din China. Situația a părut mai serioasă când s-a anunțat că virusul e în Italia. OMS a vorbit de elementele declarării unei pandemii, și, imediat, pe internet au apărut glumițe (bărbații au găsit scuze să nu mai facă surprize de ziua îndrăgostiților și de mărțișor, poporul prieten chinez ne aduce diaspora acasă,) etc. În martie s-a luat măsura carantinării în țară și pe toate continentele, și mulți au primit cu brațele larg deschise ideea de a sta acasă – fie de frica bolii, fie au considerat o oportunitate să fie plătiți fără să muncească. Câțiva au considerat că virusul e doar o amenințare teoretică, au ajuns să creadă în existența lui faptică, mult mai târziu.

Au existat persoane care prin martie nu voiau să mai meargă deloc la serviciu de frica bolii, chiar dacă lucrau în sectoare unde s-a considerat că asigurarea permanenței este necesară. Au acceptat cu greu să meargă la muncă în ciuda măsurilor de prevenție care au fost adoptate. Nu a trecut mult, și, datorită numărului mic de îmbolnăviri raportate, aceleași persoane au renunțat la frică și doreau abandonarea ideii de telemuncă, doreau să meargă la serviciu.

Dacă în luna martie se anunța pe site-ul UNICEF (www.unicef.org) că „OMS recomandă utilizarea măștilor în cazul când ai tuse, febră și dificultăți de respirație și soliciți îngrijiri medicale. Trebuie să porți mască numai dacă ai grijă de o persoană cu suspiciune de infecție cu noul coronavirus.”, din vară s-a schimbat perspectiva „Poartă masca! Masca de protecție îți poate salva viața”, iar în toamnă masca a devenit obligatorie.

Un val de furie a fost concentrat împotriva autorităților ca urmare a măsurilor luate în perioada sărbătorilor pascale, însă odată cu ieșirea din starea de urgență, lumea s-a relaxat.

Medicii nu au avut o părere unanimă, au existat voci care au făcut declarații diferite față de anunțurile oficialilor.

Foarte mulți dintre cei care mergeau în stațiune în vacanța de vară au dorit să meargă și în acest an. Și s-au dus. Unii în străinătate, însă mulți au preferat o destinație în țară ca să evite carantina la întoarcere. Unii au contactat virusul, alții – nu.

Multe persoane au ignorat cu totul măsurile de protecție și și-au dus viața ca mai înainte, sfidând toate recomandările de la autorități.

Aici nu mă pronunț cu privire la consistența sau consecvența respectivelor măsuri, ci doresc să atrag atenția asupra evoluției sentimentelor la omul de rând, de la neîncrederea că acest virus există, la frica față de virus (uneori chiar panică), la frustrarea față de măsurile luate.

În toamnă, când situația s-a agravat, când au început să se anunțe decese ale unor cadre medicale, ale unor tineri și persoane fără comorbidități (că între timp ne-am îmbogățit vocabularul), când au început să moară membrii ai familiei sau cunoscuți, sentimentul de frică s-a reinstaurat. E greu să nu te afecteze emoțional ștergerea din agendă a datelor de contact a celor cu care, până mai ieri mergeai la cafea, chiar dacă îți spui că au plecat într-o lume mai bună, că au scăpat de durerea din această viață.

Am făcut acest succint rezumat al etapelor pe care, în mare parte, le-am traversat în acest an. Vă propun să faceți o scurtă pauză să conștientizați cum ați fost afectați de știri, de zvonuri sau părerile celor din jur, care sunt costurile ignoranței (pentru cei care ignoră faptele) și care sunt efectele pentru cei ce cred tot. Amintiți-vă ce ați trăit, ce ați simțit. Ce sau cine v-a influențat cel mai mult?

Să nu credem orbește tot ce se spune, să analizăm faptele, să facem alegeri conștiente!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *