Casa de la marginea orașului

Casa de la marginea orașului

Toți am fost puși în situații în care a trebuit să alegem ceva, indiferent dacă am ales o poșetă sau o pereche de pantofi, o vacanță la munte sau la mare, un loc de muncă, un partener, o casă. Pe scurt, e vorba de priorități și de obiective.

În timp ce aplica chitul de rosturi la faianța din baie, cu mâinile aspre de la ciment și adezivi, Victor făurea planuri de viitor, se gândea cum urma să își învețe copiii despre istoria neamului. Și-a amintit cum a decis să cumpere casa, căminul familiei.

Era ziua în care a auzit din bucătărie țipetele celor două gospodine. Se certau pentru masă. Mama lui dorea să mănânce, deoarece se apropia ora la care să ia medicamentele, în timp ce soția pregătea ciorba. Spațiul era mic, farfuria cu tăiței nu avea loc lângă castronul cu legume și tocător. Matilda a cedat și a mutat tocătorul pe bufetul alăturat, dar acesta era vechi și se clătina la fiecare mișcare.

 Ca și cum nu ar fi fost destul de mare înghesuiala, a intrat să bea apă și Antonia, sora cea mică a lui Victor, care venise transpirată de la joacă. Cele două femei au țipat la ea și fata a scăpat paharul în chiuvetă. Au urmat alte țipete, urmate de hohotele de plâns ale copilei. Ce bine era dacă aveam casa noastră, și-a zis Victor și a trecut grăbit spre magazie, parcă ferindu-se să nu îl vadă cineva. Atunci i-a încolțit ideea unui cămin numai al lor.

Se căsătorise din dragoste. Tinerii și-au zis că nimic nu îi poate despărți, că dacă se au unul pe celălalt restul nu mai contează. Familia ei, care trăia în Timișoara, în celălalt capăt al țării, a venit la nuntă, dar relația lor era una rece.

Părinții lui tocmai își modernizaseră casa și i-au invitat să locuiască împreună. Se gândeau că ar fi bine să țină copiii aproape, să aibă cine să îi îngrijească la bătrânețe. Victor avea altă părere despre creșterea copiilor, dar e dificil să schimbi mentalitatea la vârste înaintate. Părinții și-au făcut socoteala că fiul cel mare era la muncă în Italia, zicea că își face rostul acolo, că nu se mai întoarce, fata era mică, cine știe unde avea să se mărite, măcar un copil să le rămână alături. Pe noră au plăcut-o pentru că avea vorba duioasă și mâini îndemânatice. Ce dacă nu avea studii superioare ca Victor, important li s-a părut că se înțelegea bine cu Victor și că era gospodină.

Cei doi tineri au fost bucuroși de invitație. Deși casa nu era în mijlocul orașului, lucrau în apropiere, ajungeau repede la serviciu. De asemenea, s-au gândit că vor avea la cine să apeleze când aveau să-și sporească familia. Știau că bunicii sunt un izvor la îndemână de cunoștințe, sfaturi dezinteresate și experiență de viață, de un real folos în creșterea copiilor. Victor și Matilda erau fericiți.

Dar starea aceasta nu a durat mult.

După câteva luni au fost vizibile primele neajunsuri. Părinții aveau mari așteptări de la copii, să pună mâna la curățenie și să nu aștepte să facă ei totul, că nu mai erau la prima tinerețe, nu puteau să țină singuri gospodăria.

Mama s-a oferit să gătească pentru întreaga familie, dar au apărut discuții privind calitatea și costul alimentelor. Tinerilor li se părea că plătesc prea mult pentru ceea ce primesc în schimb, în timp ce mama lui Victor se plângea că nu sunt în stare să cumpere produse de calitate, verdețurile erau cam ofilite, bucata de rasol avea mai mult os decât carne și altele asemenea. Discuții au fost și în legătură cu produsul final, întrucât tânăra soție ținea dietă și nu mânca sosurile gătite de mama soacră. Au decis să își facă aprovizionarea și să gătească separat. Antoniei îi plăcea mai mult ce gătea cumnata ei, însă, din dorința de a nu-și supăra mama, gusta pe furiș din bunătățile pregătite de Matilda.

Problemele familiei nu s-au încheiat. Se călcau pe picioare în continuare, așa că au alcătuit un grafic, un program care să reglementeze accesul în bucătarie. Era greu de respectat, fiecare familie trebuia să gătească și să mănânce până la ora fixată. Uneori se mai intersectau. Și atunci reîncepeau țipetele.

Greu a fost și cu împărțirea frigiderului, până într-o zi, când copiii au făcut credit și au achiziționat unul nou, în regim buy-back. Au luat unul mai mic și mai ieftin, dar erau fericiți că puteau să dispună de el după bunul plac. Cum nu era spațiu suficient în bucătărie, l-au pus pe hol, lângă camera lor. Bâzâitul motorului îi dădea uneori insomnii lui Victor, se simțea ca și cum ar fi avut un stup la capul patului, dar nu se plângea de nimic, de teamă să nu le ațâțe la ceartă pe cele două femei.

Problemele erau multe și diverse – cine și când folosește mașina de spălat, cine mătură curtea și are grijă de întreținerea celorlalte spații comune, când să se bărbierească bărbații ca să nu se blocheze baia la orele de vârf. Niciodată nu bănuiseră câte reguli implică traiul în comun, chiar și volumul la televizor a ajuns subiect de dispută.

Trecuseră trei ani de la nuntă când Victor a ajuns la concluzia că nu se mai poate trăi așa. A discutat cu Matilda și au început efectiv căutările pentru  o locuință nouă, una doar a lor. Aveau ceva economii, se gândeau că le vor folosi pentru creșterea și educarea copiilor, dar între timp prioritățile s-au modificat. Cum să aduci pe lume un copil în acel haos? Trebuia să îi pregătească un cămin.

Se obișnuiseră la curte și au căutat ceva asemănător: o căsuță mică, modestă, dar să aibă o curticică. Piața imobiliară luase avânt, nimic nu părea potrivit cu bugetul și așteptările lor. Un agent imobiliar le-a sugerat să cumpere teren și să apeleze la un antreprenor sau să își ridice singuri casa. Le-a arătat unul mai ieftin, situat în câmp. Zona era parcelată, se vedeau câteva case în construcție, dar drumul nu era asfaltat, electricitatea și canalizarea erau la stadiu de proiect. Agentul le-a explicat că în câteva luni acestea urmau să fie conectate, și în prețul terenului le-a inclus un proiect de casă cu două camere, o baie și o bucătărie spațioasă care putea să țină și loc de living. Oferta le-a plăcut și, după ce au prospectat piața materialelor de construcții au acceptat-o, fără să se mai consulte cu altcineva. Nu aveau timp de pierdut. Au contactat banca și în mai puțin de două luni toate formalitățile s-au terminat, puteau să înceapă lucrările.

Au urmat doi ani de muncă asiduă. Pe de o parte Matilda a început să lucreze part-time ocupându-se câte două ore zilnic de introducerea în sistem electronic a documentelor la un cabinet medical.  Pe de altă parte, Victor a împrumutat niște scule de la prieten, pe altele le-a cumpărat la mâna a doua și,în fiecare zi, după ce termina programul la serviciu se ducea să lucreze la casă. Matilda mergea cu el ori de câte ori avea ocazia, de regulă în weekend. La unele lucrări nu s-au descurcat singuri și atunci au plătit oameni cu ziua. Cu toate acestea, lucrarea înainta greu. La un moment dat, banii s-au terminat și au sistat lucrările până au mai făcut rost de fonduri.

În timpul iernii, firma la care lucra fratele cel mare a dat faliment și acesta a decis  să revină acasă. S-au amplificat certurile în familie, aproape nu își mai vorbeau. Tânărul cuplu a limitat contactul cu părinții, cei doi stăteau mai mult în camera lor. Matilda a început să tricoteze. Nu suporta să stea degeaba, auzise că o colegă își dorește ciorapi împletiți și i-a tricotat o pereche drept cadou de Crăciun. După aceea au venit comenzi de la alte colege și a făcut pulovere pentru copii. Nu câștiga foarte mult, dar era mai bine decât să stea degeaba.

În primăvară, de cum s-a încălzit afară, s-au reapucat de treabă. Între timp, ajunseseră și utilitățile în cartierul cel nou. Prin luna iulie reușiseră să ridice casa și să pună acoperișul. Au decis să pună uși și ferestre la baie și la bucătărie, apoi să încropească condițiile minime pentru a se muta acolo.

Părinții au avut multe comentarii: Nu aveți minte, de ce să stați în câmp când alături de noi găsiți toate condițiile? Ce-o să zică lumea, că v-am dat afară din casă? Așa sunt tinerii din ziua de azi, nu au niciun pic de apreciere pentru părinți.

Victor s-a frământat mai bine de o săptămână. Ce să facă? Se simțea dator părinților, se gândea că trebuie să le rămână alături și să aibă grijă de ei la bătrânețe. Totodată simțea că trebuie să petreacă mai mult timp cu soția, voia să ducă la îndeplinire visurile comune. Știa că locuind într-o casă în lucru aveau să întâmpine alte provocări. A avut parte de mai multe nopți albe. Cu cât cearcănele lui se evidențiau, cu atât mama avea mai mult spor la comentat. Pe o parte, își iubea și își respecta părinții, pe de altă parte, se simțea îngrădit alături de ei, tânjea după libertatea de a decide, de a trăi după propriile dorințe.

Matilda l-a cicălit cu fel de fel de gânduri: Nu mă iubești suficient. Nu ești bărbat adevărat. Nu te poți rupe de fusta mamei. Văzând că el tace și se încruntă, că i se adâncesc ridurile pe frunte, după două zile a lăsat-o mai moale, și-a dat seama că e momentul să decidă singur. În funcție de reacțiile lui, urma fie să se mute în noua locuință, fie să îl părăsescă. Nu i-a zis nimic, a  așteptat liniștită decizia.

Vineri seară, când au ajuns în pat, înainte de urarea de noapte bună, Victor a anunțat-o că în ziua următoare urmau să își facă bagajele și să se mute în căsuța cea nouă. Scurt. Fără detalii. Matilda nu a zis nimic. L-a strâns în brațe și a adormit. Un zâmbet larg a continuat să îi strălucească pe chip întreaga noapte.

***

Toți am fost puși în situații în care a trebuit să alegem ceva, indiferent dacă am ales o poșetă sau o pereche de pantofi, o vacanță la munte sau la mare, un loc de muncă, un partener, o casă. Pe scurt, e vorba de priorități și de obiective.

Cum ai procedat atunci când a trebuit să alegi, iar deciziile tale urmau să aibă impact asupra celor dragi? De ce factori ai ținut cont?

Ai ales TU sau ai lăsat pe altcineva să hotărască în locul tău?

Ai ținut cont de ceea ce doreau ceilalți sau te-ai concentrat exclusiv pe propriile dorințe?

E bine să ne definim în liniște principiile de viață, să ne clarificăm prioritățile, astfel încât, atunci când suntem puși în situația să decidem – să o facem cu ușurință.

Deși confortul exterior pare important la un moment dat și suntem tentați să alegem varianta cea mai confortabilă, nu trebuie să o facem cu orice preț, deoarece vom afla în timp, după ani de zbucium și conflicte, că liniștea interioară e pe primul plan.

Trebuie să privim pe termen mediu și lung, să ne asumăm decizii care pot fi radicale uneori (de exemplu, „părăsirea cuibului”, întemeierea unei noi familii, o demisie, o despărțire). De multe ori suntem obligați să ieșim din zona de confort, să depășim stereotipurile și prejudecățile adânc înrădăcinate în noi.

Înainte de a lua o decizie importantă, e important să ne acordăm răgazul să analizăm ce ne dorim cu adevărat, să estimăm și să evaluăm impactul diverselor variante asupra noastră în anii care vor urma.

Să alegem numai ceea ce ne dictează mintea și este în acord cu inima.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *