Mustrări de conștiință

Clara aștepta relaxată autobuzul. Se trezise greu, nu avea tragere de inimă să meargă la serviciu, dar nu avea de ales. Șirul ideilor i-a fost intrerupt de o discuție din apropiere.

O doamnă cu ochi blânzi care stătea pe banca din stație îi povestea unei prietene, despre mustrările ei  de conștiință: nu a putut să salveze melcii… Cuvântul melc folosit în mijlocul capitalei, orașul minunat cu clădiri impunătoare, patria betoanelor și a asfaltului, i-a stârnit interesul.

Clara a aflat că femeia cu ochi blânzi locuia într-o casă situată pe lângă Stadionul Național și că adora plantele. Avea o tufă de ardei și una de mentă, în rest numai flori. Le alesese astfel încât să aibă curtea împodobită tot anul, când se treceau unele, înfloreau altele. Clara vedea cu ochii minții cum se succeda curcubeul de culori. Femeia era încântată de florile ei și povestea cu multe amănunte cum făcuse rost de bulbi și de semințe și cum le aranjase pe micuțul petec de pământ.

Femeia era foarte supărată că anul acesta fusese foarte ploios, iar grădina ei întâmpinase tot felul de probleme, fusese invadată de boli șă dăunători. Cel mai tare suferise din cauza melcilor. Crezuse că ardeiul iute îi va ține pe intruși la distanță dar se înșelase. Ce-i drept, ocoliseră tufa cu ardei. Femeia a căutat leacuri băbești, a presărat în calea melcilor tărâțe și coji de ou pisate, dar nimic nu i-a oprit. Într-o seară i-a venit ideea să culeagă melcii. I-a adunat pe toți într-o punguță apoi s-a dus în primul parc și i-a eliberat acolo.

Femeia a scos din geantă o sticlă de suc, a sorbit o înghițitură. Părea că o podidește plânsul dar și-a dres glasul și a continuat. Clara s-a gândit că zahărul din suc nu e bun pe caniculă, că în curând îi va fi sete, dar nu a zis nimic, ar fi fost ciudat să intre în vorbă cu niște necunoscute. A aflat mai apoi că melcii au continuat să se înmulțească. La o săptămână de la prima incursiune, femeia cu ochi blânzi (care între timp își îndesa nasul în batistă), umpluse o pungă uriașă cu melci. Până să pornească spre parc, ca din senin s-a pornit o furtună, a avut loc o rupere de nori. Femeia a așteptat mai bine de o oră să stea ploaia, dar s-a întunecat și ea nu s-a mai încumetat să iasă din casă. Până a doua zi melcii au murit asfixiați în pungă. Clara nu anticipase la o astfel de încheiere, se așepta la ceva mai spectaculos.

Femeia cu ochi blânzi se întreba dacă ar fi trebuit să le dea drumul înapoi în grădină. Nu o lăsase inima să riște viața florilor îndelung îngrijite, iar acum avea mustrări de conștiință din cauza melcilor chinuiți. Florile erau ca și copiii ei, copii cuminți care o așteptau în fiecare dimineață să bea cafeaua alături de ei. Se întreba dacă a procedat corect sau a fost un act egoist, nebunesc.

Autobuzul a mai întârziat câteva minute dar femeile schimbaseră subiectul, nu a mai aflat nimic interesant. Clara a rămas cu zâmbetul pe buze câteva secunde apoi a realizat că, de multe ori, toți oamenii sunt asemnenea femeii cu ochi blânzi, trebuie să ia decizii chiar și atunci când toate opțiunile au neajunsuri.