Despre regrete

Am moștenit de la bunici și părinți unele ritualuri pe care tindem să le repetăm în mod automat. Nu suntem conștienți de forța cuvintelor pe care le rostim și de multe ori îi rănim pe cei dragi fără să dorim.

E ceva ce partenerul tău face și te deranjează. Aștepți să se schimbe de la sine, dar lucrurile se amplifică și te doare. Taci și rabzi până nu mai poți, apoi explodezi. Cuvintele se abat asupra celuilalt sunt ca un duș cu gheață. Uneori lasă cicatrici pe viață.
De regulă aceste explozii nu fac altceva decât să ne separe de călălalt … ca la un cutremur când pământul se crapă, unul rămâne izolat pe o falie de pământ, iar partenerul – pe o altă falie.
Nu vorbesc aici de despărțirile între oameni care au idei și visuri diferite, de cei care își asumă o despărțire, ci de cei care se trezesc singuri și nu știu cum și de ce li s-a destrămat relația, apoi se întrebă dacă a fost iubire adevărată.
Da, fusese iubire adevărată, dar ei nu au realizat. E dureros să existe atâția oameni minunați care rămân singuri după ce au întânit partenerul potrivit.

În solitutdine, ei realizează câte calități avea „fosta” sau „fostul”. Apar regretele, dar e târziu să mai facă ceva. Precum vaza care s-a spart, oricât ai lipi, particulele fine nu mai pot fi reconstituite iar apa se va scurge, vaza nu își va mai îndeplini niciodată menirea.
De regulă, în singurătate începe un alt calvar, cel al regretelor.

Ce vă propun? Să fiți mai atenți modul în care se vorbește în jurul vostru și, mai apoi, la propriile cuvinte. De regulă, vorbele ne ies pe gură fără să analizăm ce rostim. Pur și simplu ne regăsim într-un context care ne provoacă și cuvintele se bulucesc în eter. Uneori suntem mirați chiar și noi când le auzim.
Nu trageți concluzii înainte de a asculta și părerea celuilalt. Evident, de câte ori aveți posibilitatea, verificați ca să aflați că nu sunteți mințiți. Nu credeți tot ce vedeți. De multe ori partenerul are în minte un alt scenariu, justificat, logic, bine argumentat, dar necunoscând raționamentul lui, mintea noastră are tendința să umple golurile și rezultă o poveste diferită de realitatea celuilalt.
Ce e cel mai important, să fiți atenți la cuvintele pe care le folosiți, când și cum le exprimați.
Sufletul e sensibil și nu toate rănile se vindecă, hai să facem ceva să îl protejăm.
Preventiv!