Călătoria

Călătoria

Știai că nevoile noastre de comunicare și manifestare a afecțiunii sunt diferite?

Te-ai simțit vreodată sufocat de dragostea celor din jur? Sau uitat de prieteni?

Reacțiile noastre față de tot ceea ce ne înconjoară sunt influențate de sentimente. Ești conștient de așteptările pe care le ai de la ceilalți și de modul în care aceste așteptări îți afectează relațiile?

Image by Daniel

Andrei era un tânăr de 36 de ani, amator de sporturi extreme. Deși i-a fost greu la început, soția lui, Alina, i-a acceptat pasiunile, s-a obișnuit cu plecările de mai multe ori pe an. Uneori o lua și pe ea în aceste deplasări, alte ori pleca cu doar cu grupul de tovarăși. Se căsătoriseră după terminarea facultății și aveau un băiat, Eugen, de 10 ani.

Andrei petrecea câte un week-end la munte aproape în fiecare lună. Vara, la sfârșit de săptămână, alegea să meargă la mare pentru ca era mare iubitor de bărci. Odată lansat la apă, nu se mai putea opri. Se obișnuise de mic cu valurile, îl relaxau, devenea tensionat dacă statea prea mult departe de mare.

Moștenise pasiunea pentru ambarcațiuni de la tatăl lui. A făcut cursuri de sailing, și-a luat „permis” să conducă ambarcațiuni de agrement. Mai târziu, au strâns bani amândoi pentru ca Andrei să aibă propria barcă. Era o șalupă cu cabină de dormit în care încăpeau trei persoane. Era echipată complet pentru călătorii maritime și fluviale.

Adesea, Alina mergea cu el la munte pentru că îi placeau drumețiile, dar avea rău de mare și rămânea acasă când pleca cu barca.

Pe măsură ce devenea un marinar mai experimentat, distanțele parcurse de Andrei au crescut. A început să meargă adesea în Bulgaria. Uneori ancora acolo, petrecând nopțile în diverse porturi. Era încântat că ajungea la Balcic în vreo zece ore.

De obicei, Alina aștepta cu nerăbdare vești de la el. Uneori afla că era furtună și era foarte îngrijorată. Știa că pe mare sunt condiții aspre, că trebuie să fie atent la valuri, la alte ambarcațiuni, dar și la alte pericole. Andrei se lăsa furat de diversele activități, condusul barcii nu era o muncă ușoară cum își imaginează unii. De obicei o suna după ce arunca ancora dar uneori uita, nu se grăbea. Atunci ea se supăra, devenea ursuză sau cicălitoare, dar îi trecea când îl vedea intrând pe ușa.

Cel mai tare a fost afectată când Andrei a pus în aplicare planul de a călători la Istanbul împreună cu alti doi prieteni, care, deși erau mai puțin experimentați, s-au aratat foarte dornici să îl însoțească.

Alina nu a primit vești de la el zile întregi. L-a sunat, i-a dat mesaje, nu a primit niciun răspuns. A fost foarte îngrijorată. Văzuse la știri că vremea s-a stricat, că avuseseră loc tot felul de accidente în porturile de la Marea Neagră. A fost cuprinsă de o stare de agitație. Noaptea s-a trezit de mai multe ori din somn, ziua a fost irascibilă, îl certa pe Eugen din orice motiv.

Andrei a dat primul semn abia a doua zi, după ce ancorase în portul din Mangalia.

Soția a fost foarte suparată pe el, s-a simțit neglijată și i-a reproșat multe lucruri. La început prin mesaje. S-a dezlănțuit verbal cand Andrei a ajuns acasă.

Detaliile acestei călătorii s-au plănuit într-un timp scurt, deși Andrei visa de vreo trei ani la ea. Distanța în linie dreaptă putea fi parcursă în circa 50 ore, dar implica un efort foarte mare. Cei trei prieteni au decis să conducă pe rând. Au ales o perioadă în care vremea ar fi trebuit să fie favorabilă și au trecut la fapte.

Dar, realitatea nu respectă niciodată planul. A fost furtună pe mare pe tot parcursul, cu valuri uriașe la întoarcere. Cei doi coechipieri au avut rău de mare, au zăcut în cabină ore în șir. Andrei a trebuit să se descurce singur aproape tot drumul spre casă. Nopți nedormite. Mese frugale. Crampe musculare. Clipe de disperare. Sfârșitul părea aproape.

Când marea se mai liniștea, Andrei se gândea adesea la familie. Parcă îi părea rău că se angajase în această călătorie. De mai multe ori a vrut să îi sune, dar nu a avut nici răgazul, nici starea necesară să le vorbească. Se temea să nu trădeze frica din sufletul lui, să îi sperie. De teamă și epuizare nu a sunat nici după ce a coborât ancora. Mai întai a tras un pui de somn.

Excesul de oboseală a făcut să se trezească dupa câteva ore. S-a schimbat, în câteva cuvinte și-a luat rămas bun de la tovarașii de călătorie și a plecat acasă. În prag l-a întâmpinat Alina, cu vorbe grele, care exprimau toate frustrările acumulate în timp. Nu a răspuns. A îmbrățișat-o și s-a culcat. De data aceasta a dormit până seara. Când s-a trezit, a mâncat și s-a reîntors la somn.

În zilele care au urmat și-a revenit treptat, a intrat în ritmul obișnuit. Dar nu a reușit să comunice prea curând cu Alina. Un zid s-a ridicat atunci între ei. A trecut mult timp până au reușit să îl doboare.

***

În vara următoare, Eugen a plecat cu colegii de clasă în tabară la Moeciu. Părinții au decis că e mare, că se poate descurca singur. Îi cumparaseră telefon mobil, i-au dat voie să îl ia cu el, tocmai pentru a se asigura că în cazul apariției vreunei probleme îi poate contacta.

Eugen și-a sunat mama imediat ce a ajuns la destinație. A povestit ce a văzut pe fereastra trenului, ce cântece a fredonat cu colegii și care erau condițiile de cazare. Parinții s-au relaxat și au plecat să petreacă week-endul la o cabană. Dimineața următoare Alina a primit un mesaj în care Eugen îi relata că nu dormise prea bine, avusese frisoane. Prezenta semne de răceală. Instinctul de mamă a făcut-o să se înfioare. A vrut să plece imediat la copil, dar Andrei a oprit-o. L-au sfătuit pe Eugen să o anunțe pe doamna învățătoare, să ceară ajutorul cadrelor medicale locale. Pe tot parcursul zilei au așteptat vești de la Eugen, dar acesta nu a mai dat niciun semn. După amiază au tot încercat să contacteze copilul, însa fără succes: avea telefonul închis. Două zile nu au avut vești de la el. Frământarea le-a întunecat mintea, nu au realizat că puteau să ceară informații de la altcineva.

Dacă la început lui Andrei i s-a părut că soția a reacționat exagerat, după două zile fără vești, a început și el să se îngrijoreze. Nu le ardea de nicio plimbare și s-au hotărât să meargă la copil. Înainte de a porni la drum, au avut inspirația să  sune un alt coleg al lui Eugen. Astfel au aflat că Eugen se simțea bine, că luase o pastilă de la cabinetul medical și că își revenise în mod miraculos. Copiii au avut un program foarte încărcat, s-au distrat și au uitat de telefoane.

Abia în acel moment Andrei a priceput cât de apăsător este să nu primești vești de la cei dragi când sunt plecați de acasă. Mereu considerase că Alina exagerează. Când a conștientizat și-a cerut scuze. Stând de vorbă amândoi, Alina și-a dat seama că s-a purtat aspru cu băiețelul pentru că resimțise lipsa lui Andrei.

 Au reluat discuția privind călătoria la Istanbul. Și-au pus întrebările care le apăsau sufletul. Au lămurit lucrurile. Au început să sape zidul care se înălțase până atunci intre ei. În timp, cu răbdare, l-au dărâmat.

***

De multe ori avem așteptări de la cei din jur. Mai ales de la cei dragi. Ne îngrijoram pentru ei. Dar dragostea noastră, în exces, poate deveni înăbușitoare pentru ceilalți. Totodată e bine să realizăm că nu trebuie să ne vărsăm frustările pe cei din jur, chiar dacă este cel mai ușor de făcut.

Există oameni care se simt neglijați dacă nu sunt căutați. Alții se simt sufocați când sunt contactați mai des. Depinde de așteptările și gradul de toleranță al părților implicate, nu există un standard. Adesea, nu ne dăm seama de trăirile celuilalt până nu ne regăsim într-o situatie similară. Este de folos un exercițiu de imaginație în care să ne punem, ipotetic, în locul celuilalt. Dar nici această abordare nu constuie o regulă pentru că suntem diferiți și avem așteptări și reacții diferite în situații similare.

Doar prin comunicare avem șanse să găsim rețeta optimă pentru fiecare relație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *