Recenzie “GOG”de Giovanni Papini

Recenzie “GOG”de Giovanni Papini

Lansată la începutul secolului trecut, cartea e scrisă cu măiestrie și poate fi citită cu plăcere și în zilele noastre. Giovanni Papini s-a dovedit a fi un vizionar, iar sub masca sarcasmului a adus în atenția publicului subiecte profunde, care au preocupat omenirea din cele mai vechi timpuri.

Autorul ne prezintă lumea prin ochii lui Gog – un „ignorant” care dorește „să fie inițiat în misterele cele mai rafinate ale unei culturi în putrefacție”.

Cartea este prezentată ca un jurnal, în care personajul trece prin diverse situații, întâlnește diverse personalități și călătorește în cele mai diferite locuri ale lumii, în încercarea de a experimenta toate emoțiile. Pentru a gusta pe deplin umorul lui Giovanni Papini, e recomandat ca cititorul să aibă câteva repere de bază despre literatură, arte, științe și politică.

Autorul ni-l înfățișează în primele pagini pe Gog ca pe un bogătaș excentric, pe care l-a cunoscut la o casă de nebuni, la care acesta venise fără a avea un diagnostic.

Fiind necăsătorit și plictisit de viață, Gog se hotărâse în anul 1920 să înceapă o viață nouă „de cercetări febrile, de călătorii în lungul continentelor, de surprize, de nebunii, de goană”, iar personajul afirma „am fost sclavul banului, de acum înainte banul trebuie să devină sclavul meu.”

Personajul prezintă, sumar și hilar totodată, creațiile literare de cea mai bună calitate ale vremii „Hoarde de oameni, numiți eroi, care se măcelăresc timp de zece ani neîntrerupți, sub zidurile unui târgușor pentru o biată bătrână sedusă; călătoria unui om viu în pâlnia morților, un pretext pentru a-i vorbi de rău pe morți și pe vii; un nebun slab și un nebun gras, care pleacă în lume să se aleagă cu ciomăgeli […]  aventurile unui om mediocru care face pe uriașul între pigmei și pe piticul între uriași, totdeauna inoportun și ridicol […]„ și trage concluzia că „literatura atât de lăudată e abia în epoca pietrei”.

Pe parcursul cărții, autorul atinge și alte subiecte delicate, între care și suprapopularea planetei. Într-un capitol arată cum locuitorii unei insule de mici dimensiuni au grijă ca în fiecare an numărul deceselor să fie egal cu cel al nașterilor și aplică diverse variante de selecție a celor ce vor fi sacrificați. În alt capitol prezintă misiunea unei organizații secrete (FOM-Friends of Mankind) care „își propune să accelereze în mod rațional dispariția celor mai puțin demni de a trăi”.

Întâlnirea lui Gog cu Gandhi are darul să scoată în evidență faptul că, în ciuda originii, cultura și educația lui Gandhi au fost de tip european și, tocmai datorită acestei formări, a avut o influență semnificativă în cadrul mișcării de alungare a englezilor din India.

Cu ocazia întâlnirii lui Gog cu Knut Hamsun, scriitor norvegian, ne sunt prezentate problemele cu care se confruntă celebritățile. „De când am primit Premiul Nobel, nu mai scap de solicitările de bani. Toate pretextele sunt bune: boli, brevete, taxe școlare, călătorii indispensabile, tați paralitici, mame nebune, surori tuberculoase, căsătorii urgente, subscripții pentru monumente, centenare, morminte, colegii, nobili scăpătați, spitale zoologice, explorări arctice, catastrofe. Dacă aș fi dat ascultare tuturor, ar fi trebuit să am la dispoziție întreg patrimoniul lui Nobel și aș fi fost din nou muritor de foame. […] În fiecare săptămână se găsește câte unul care pretinde de la mine imposibilul: să-i găsesc un loc bun de toboșar, să fac în așa fel încât să i se publice cartea de către un mare editor […] să mă adresez miniștrilor sau academiei ca să-i dea un ajutor bănesc, o bursă de cătorie, o pensiune. […] Scriitorul celebru e încojurat de paraziți, de cerșetori cu talgerul, de ciocli și de hoți. Celebritatea nu e o recompensă, ci un blestem”.

Într-un alt fragment, protagonistul întâlnește un profesor care propune scrierea istoriei din prezent spre origini „Fără să povestești aventura lui Napoleon, nu se înțelege nimic din Revoluția Franceză și, fără revoluție nu e posibil să-ți faci o idee aprofundată despre Ludovic al XIV-lea și Ludovic al XI-lea”. Profesorul propune ca același principiu să fie aplicat și la scrierea biografiilor „S-a spus multă vreme că nu se poate judeca un om decât la sfârșitul vieții […]  Viața lui Cezar începe efectiv din ziua în care a fost asasinat. De ce a fost asasinat? Și iată-ne în stare să ajungem încet-încet la ambițiile sale, la campaniile, la dictatura sa”.

În capitolul „Boala ca leac” autorul prezintă situația absurdă în care un medic susține că „Dacă un om păstrează prea mult timp o sănătate îngrijorătoare, simptom constant de dezastru, e necesar să îl supunem unui tratament energic, adică să îi transmitem maladia care corespunde mai bine cu dezechilibrul organismului său. Desigur, nu o maladie prea gravă, dar un exces de febră e salvator pentru limfatici și o criză bună de anemie le e necesară sangvinilor”.

Cu ocazia vizitei lui Gog la Universitatea din W., ne aduce la cunoștință faptul că „Inima porcului seamănă cel mai mult cu inima omului, ca formă și dimensiuni. Prin urmare, sperăm să putem încerca experimentul pe specia noastră, dacă obținem permisiunea necesară”.

Citind acest paragraf, am căutat pe internet articole referitoare la transplantul de organe animale la om. Dintr-un articol publicat în anul 2019 pe pagina https://greatnews.ro/ rezultă că, la aproximativ 90 de ani de la apariția cărții, această idee ar putea fi transpusă în realitate „Inimi de porc modificate ar putea fi transplantate la om în aproximativ 3 ani, se arată într-un raport care îl citează pe chirurgul britanic Sir Terence English, un pionier al transplantului de inimă în Regatul Unit, relatează publicația „The Guardian”.”

Fiecare capitol al cărții tratează un alt aspect, uneori la modul serios, în alte rânduri ironic, absurd. Spre exemplu, într-un capitol se tratează proiectele unor orașe deosebite, de pildă un oraș fără case (compus în întregime din clopotnițe), sau Orașul Egalității Perfecte (compus din case absolut la fel), în timp ce într-un alt capitol se discută despre înființarea unei noi științe – Ftiriologia, care să se ocupe cu studiile despre păduchi.

Cartea se încheie într-un mod optimist, în măsura în care Gog a hotărât să renunțe la avantajele bunurilor materiale și să trăiască în sărăcie,  colindând lumea și bucurându-se de milostenia oamenilor simpli. Mușcând din bucata de pâine neagră primită de la o fetiță, după ce făcuse foamea, Gog se întreabă în final „Aceasta să fie adevărata hrană a omului? Aceasta adevărata viață?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *