Nu-ți compara copilul

Nu-ți compara copilul

Nu știu cum a fost în cazul altor mame, dar presupun că majoritatea femeilor când află că vor deveni mămici încep să se preocupe de venirea pe lume a beblușului. Atentia se centrează pe transformările corpului în lunile următoare, evenimentul nașterii în sine, dar și pe ceea ce urmază – rolul de mamă.

Fiecare dorește să fie o mamă bună, dar, care e definiția „mamei bune”?

Am început să pun întrebări și am aflat tot felul de păreri.

-Să își iubească copilul!

-Să îl alăpteze! Recunosc, la acestă idee m-am întrebat dacă femeia nu poate să alăpteze (indiferent de motiv) înseamnă că e o mamă mai puțin bună?!

-Să îi asigure confortul!

-Să îl îmbrățișeze des!

-Să îi ofere copilului tot ce vrea!

Dar ce te faci dacă îți spune cineva să nu îl răsfeți prea mult că altfel îi va fi greu să se adapteze în societate? Că la grădiniță nu îl ține nimeni toată ziua în brațe, nu îi duce nimeni mâncarea în gură la fiecare masă … și tot așa!

Cum să faci diferența? Unde e limita? Unde e dragoste și unde e răsfăț?

Unul dintre cele mai utile sfaturi a venit din partea unei mame care avea două fete născute la doi ani diferență, iar aceste fete erau foarte diferite. Acea mămică a fost prima persoană care mi-a atras atenția să nu îmi compar copilul cu nimeni, că nu va semăna cu niciun alt copil. Dacă fetele ei, care aveau același material genetic, au fost crescute în același mediu, după aceleași reguli și principii – au dezvoltat obiceiuri și preferințe total diferite, cum să mă aștept ca copilul meu să semene cu alt copil? În scurt timp am înțeles că atâta timp cât copilul vede, aude, și nu dă semne că ar fi bolnav, orice mamă trebuie să se bucure.

Faptul că un copil, înainte să vorbească, putea să identifice corect anumite imagini când le auzea denumirea, faptul că un altul putea să meargă de la șapte luni, iar altul reușea să recite poezii de câteva strofe la doi ani, iar copilul meu nu era capabil de aceste acțiuni, nu a reprezentat o problemă pentru mine. Nu era eram mama unui geniu, ci mama unui copil normal și acest gând a fost de ajuns ca să mă determine să dau tot ce aveam mai bun în mine ca el să își poată atinge potențialul nativ.

În momentul în care mama se stresează pentru că alți copii fac ceva iar copilul ei nu poate, starea de frustrare se transmite copilului, pune presiune pe el și întârzie dobândirea sau dezvoltarea unor abilități.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *