Gândurile bonei

Gândurile bonei

Câți dintre tineri se gândesc cum decurge o căsnicie? În ce fel le va schimba viața acea bucată de hârtie?

Oare câte persoane se căsătoresc din dragoste, pentru că simt că rămân fără oxigen când cel drag se îndepărtează? Câți oare fac pasul împinși de emoții fără să se întrebe dacă sentimentele sunt reciproce?

Și câte oare câți decid să se căsătorească doar pentru un statut social, pentru o viață materială mai bună fără să se întrebe cât îi va costa acea aparentă bunăstare?

Image by Eliana

 

S-a auzit un foșnet, iar Maria s-a grăbit să legene căruciorul. Se atașase de fetiță.  Familia solicita ocazional să o îngrijească pe micuța Sorana în week-end, dar în ultima perioadă o chemaseră mai mereu. La început lucra de luni până vineri, dar încetul cu încetul lucrurile s-au schimbat.

S-a acomodat repede ritmului de muncă. Soțul îi murise în urmă cu trei ani, copiii erau la facultate și nu îi simțeau lipsa. A fost bucuroasă să își găsescă de lucru pe post de bonă după ce se închisese fabrica de pantofi la care lucra din tinerețe. Fetița era veselă și Maria se bucura de “reconversia profesională”. Nu se gândise niciodată că se va întoarce de bunăvoie la schimbat de scutece.

Părinții fetiței erau tineri și se bazau pe bonă să decidă meniul și programul zilei. Tatăl copilei era medic și nu ducea grija banilor, iar pe lângă salariu Maria avea la dispoziție un buget săptămânal din care să asigure hrana întregii familii, inclusiv a ei.

Maria și Sorana erau mai tot timpul împreună, așa că femeia îi învățase obiceiurile. Recunoștea semnele unui somn liniștit, știa când poate să urmărească un serial sau să tragă la rândul ei un pui de somn. Viața lor curgea armonios.

Maria și-a amintit pățania de anul trecut și a scuturat din cap.

Tatăl Soranei a sunat-o într-o seară de sâmbătă. Fără să îi dea prea mule explicații a rugat-o să meargă să doarmă peste noapte cu fetița. A înțeles din vocea lui că avea mare nevoie de ea, așa că a acceptat fără să ezite. Maria se baza și pe faptul că urma să i se deconteze taxiul și, în plus, avea să primească un bonus la salariu.

A găsit-o pe micuță între jucăriile de pluș, pe un pled, în mijlocul sufrageriei. Când a  intrat pe ușă, tatăl fetei s-a grăbit să plece fără a-i da lămuriri suplimentare. Maria știa unde sunt hăinuțele și mâncarea, nu avea nevoie de prea multe detalii. Ar fi vrut să știe cât a dormit fetița la prânz ca să poată estima ora de culcare, dar nu a apucat să întrebe.

Starea de agitație a doctorului i-a dat de gândit bonei – ceva se întâmplase, dar nu știa despre ce era vorba. Se mai întâmplase ca mama fetiței să iasă singură în oraș, dar în week-end pleca de regulă cu soțul ei.

Maria s-a jucat cu fetița, apoi i-a făcut băiță. Și-a amintit că în primele săptămâni, când a început să lucreze pentru familie, părinții participau și ei la acest ritual, dar pe urmă au lăsat-o singură. Experiența acumulată alături de cei doi copii ai ei i-a fost de un real folos. Îngrijind-o pe Sorana rememora tot felul de detalii de când avusese copiii mici: cum stropeau toată casa când îi spăla, cum împrăștiau mâncarea la masă, cum plângeau când li se dezmembra vreo jucărie până veneau la ea să o fixeze la loc și multe altele. În week-end, când lua legătura cu aceștia, le povestea unele dintre pățaniile din copilărie și se amuzau copios împreună.

În noaptea cu pricina, era trecut de miezul nopții când s-a întors doctorul. Nu se auzeau voci. Era singur. Maria a mers la bucătărie, chipurile să își facă un ceai. De fapt, era curioasă să afle ce se întâmpla. Până și-a tras halatul și papucii, bărbatul s-a retras în dormitor. Maria a fost dezamăgită, a băut singură ceaiul și a revenit lângă fetiță.

În următoarele zile, bona a continuat să o îngrijească singură pe micuță. Tatăl fetiței trecea în fiecare dimineată să le salute. Apărea în câteva minute după ce auzea gălăgie în cameră, semn că Sorana se trezise. O ținea câteva minute în brațe, îi zâmbea, o întreba pe Maria dacă mai are nevoie de bani pentru cheltuilelile zilnice, apoi pleca. Bineînțeles, fără să uite să lase banii solicitați pe frigider.

Maria murea de curiozitate să afle ce se întâmplase, unde dispăruse mama fetiței, dar nu îndrăznea să întrebe direct. Inițial se aștepta să îi povestească doctorul. Văzând că acesta nu spune nimic, și-a făcut socoteala cum să deschidă subiectul. S-a gândit să îi spună că micuța simte lipsa mamei. Ca un făcut, Sorana era liniștită, nici măcar dinții nu o dureau, dormea fără să mai scâncească în somn. În aceste condiții, Maria nu a putut să pună planul în aplicare.

Ea a rămas în continuare cu fetița, iar joi seara, pe neașteptate, a auzit zgomotul cheilor în ușă. Se întorsese mama Soranei. A zărit-o intrând în casă fără bagaje, doar cu poșeta. Era îmbrăcată cu blugi și un tricou, cum pleca de obicei la sală. Tricoul părea cam boțit. În fapt, bona a gândit că aspectul general al tinerei părea cam șifonat. A salutat-o pe Maria, a aruncat o privire rapidă către fetiță, a băut un pahar cu apă și s-a dus în dormitor.

Maria era intrigată. Nu înțelegea cum o mamă poate să lipsească mai multe zile de acasă, apoi să fie atât de indiferentă cu fetița ei. S-a simțit furioasă pentru nedreptatea față de bebeluș. Cum se putea să aibă un tată atât de atent și afectuos și o mamă atât de rece? Oare femeia aceasta nu avea inimă? Cum să treci pe lângă copila cu păr bălai fără să o mângâi, fără să o iei în brațe?

La prima impresie, Maria fusese atrasă de această familie. Tânărul medic rezident, cu ținută atletică și privire blândă, alături de zvelta sa soție cu păr lung până la brâu, păreau o familie idilică. Cel puțin așa a gândit Maria când i-a cunoscut. Între timp și-a schimbat părerea. Avea impresia că vede doi străini captivi într-o casă, cu un bebeluș cu care nu știu ce să facă, care au decis să o plătească o bonă să se ocupe de copil în locul lor.

Maria se descurca cu succes, fetița era cuminte, sănătoasă, veselă și o urmărea cu privirea oriunde se ducea. Cu toate acestea, femeia știa că situația nu poate continua așa la nesfârșit, că Sorana trebuie să stabilească o legătură cu părinții ei. Și-a exprimat temerile față de o prietenă, iar aceasta a liniștit-o, că așa e după naștere, până trece depresia postnatală. Își zicea că, probabil, era vorba de o depresie pe termen mai lung.

Uneori se mai auzeau frânturi de dialog din camera părinților. Așa a aflat Maria că tânărul medic s-a îndrăgostit în ultimul an de facultate de frumoasa verișoară a unui coleg. Fata venise din Bacău în capitală să găsească un loc de muncă peste vară. Viitorul medic a fost fascinat de această apariție, căuta să fie mai tot timpul în compania ei, iar ea, măgulită de atenția acordată și de ideea de a fi soție de medic, a acceptat în scurt timp cererea în căsătorie.

Bona se întreba dacă dragostea a fost reciprocă sau fata s-a îndrăgostit de statutul social și luxul pe care i-l permitea acest context. Se părea că recenta dispariție de acasă a mamei Soranei avea legătură cu un alt tânăr, pe care îl iubise în liceu și care a continuat să o caute. Reieșea că nu a putut să o uite și a venit în capitală după ea. Soțul înșelat a aflat, dar în loc să îi pună bagajele în brațe și să ceară divorțul, a implorat-o să termine cu prostiile și să se întoarcă la familie. Mai siropos decât în telenovele! și-a zis Maria. De regulă bărbații înșală, femeile au grijă de copii. Femeia gândea că medicul a fost un fraier să o accepte acasă după toate cele întâmplate, că sunt o sumedenie de femei pe planetă, putea să găsescă altă nevastă care să îl iubească sincer și să îi facă viața mai frumoasă. Dar ce să faci, dragostea nu ține cont de rațiune, iar Mariei nu îi ceruse nimeni părerea.

Deși bona observase diverse disensiuni în familie, cuplul a rezistat. În unele dimineți, tânăra mamă pleca la sală sau la coafor și se întorcea pe înserat. Văzând că soțul nu zice nimic, Maria și-a văzut de treaba ei, nu a provocat alte discuții.

În câteva luni de la incidentul cu nopțile plecate de acasă, mama Soranei a început să iasă cu fetița în parc, iar câteodată, să vină să îi strângă părul sau să o legene pe genunchi. Gingașa făptură o răsplătea de fiecare dată cu un zâmbet larg și uneori cu o îmbrățișare. Pe parcurs numărul activităților desfășurate împreună a crescut, părea că se înfiripă o fină legătură între mama și fiică.

Femeia a jucat rolul de bonă până când Sorana a împlinit 2 ani, vârstă de la care a mers la grădiniță. Maria a încheiat în bune condiții colaborarea cu familia, ulterior s-a angajat tot ca bonă, la un băiețel. Din când în când se mai întreba ce s-o fi întâmplat cu micuța Sorana și familia ei, dacă mama și-a luat rolul în serios sau dacă mai încerca să reînvie scânteia unor iubiri adolescentine.

***

Există îndrăgostiți gata să își dea viața pentru partener, în timp ce partenul rămâne rațional, face calcule matematice… și calculează cum va cheltui banii îndrăgostitului – în ce excursii va merge, ce haine de fițe își va permite, ce gadgeturi va avea pe mână sau ce mașină de lux va conduce… și toate acestea în vreme ce îndrăgostitul plutește pe un nor și visează la dragoste veșnică, eventual la îmbrățișări fierbinți – are inima ocupată, iar mintea îi e sabotată și nu vede interesele celuilalt. De regulă, amândoi își dau seama că nu pot fi fericiți dacă nu sunt uniți de valori comune, dar mult mai târziu, după multe experiențe triste.

Există tineri care își imaginează, sau poate așa au auzit, că un copil sudează legătura de familie. Rareori ei știu că această zicală se aplică doar dacă partenerii de cuplu sunt compatibili. Situațiile la care îi expun copiii pe părinți accentuează asemănările sau deosebirile dintre aceștia.

Câți dintre tineri se gândesc cum decurge o căsnicie? În ce fel le va schimba viața acea bucată de hârtie?

Oare câte persoane se căsătoresc din dragoste, pentru că simt că rămân fără oxigen când cel drag se îndepărtează? Câți oare fac pasul împinși de emoții fără să se întrebe dacă sentimentele sunt reciproce?

Și câte oare câți decid să se căsătorească doar pentru un statut social, pentru o viață materială mai bună fără să se întrebe cât îi va costa acea aparentă bunăstare?

Un număr foarte mic de persoane realizează că, de regulă, costurile nu sunt în bani ci se traduc în nopți nedormite de nervi, scandaluri, amenințări, uneori chiar în violență fizică, iar în cazul în care se naște un copil, acesta va fi afectat pe viață de neînțelegerile dintre părinți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *