Explozia

Explozia

“- Mă sufoci!!! De ce mă suni de șapte ori pe zi? De ce mă aștepți în fiecare zi când ieși de la serviciu?”

 “-De ce nu îmi spui niciodată că mă iubești?“

“-De ce nu pui mâna să faci și tu ceva prin casă? Nu sunt menajera ta!“

 “-Dacă ai fi un bărbat adevărat ți-ai da demisia și ți-ai găsi un loc de muncă de unde să aduci și tu un ban acasă! Nu vezi că a crescut restanța la întreținere și abia am ce pune pe masă?“

“-Când te-am cunoscut erai elegantă și frumoasă … acum nu-ți mai pasă…“

“-Fără mine ai muri de foame… Nici o pâine nu ești în stare să îți cumperi singură?“

“-De ce nu ești niciodată acolo, când am nevoie de tine?“

Sunt replici pe care le-am tot auzit de-a lungul vremii… Pe câteva, probabil, inconștient, le-am folosit…

Te recunoști și tu în cele de mai sus?

Am moștenit de la bunici și părinți unele ritualuri pe care tindem să le repetăm în mod automat. Nu suntem conștienți de forța cuvintelor pe care le rostim și de multe ori îi rănim pe cei dragi fără să dorim.

E ceva ce partenerul tău face și te deranjează. Aștepți să se schimbe de la sine, dar lucrurile se amplifică și te doare. Taci și rabzi până nu mai poți, apoi explodezi. Cuvintele se abat asupra celuilalt sunt ca un duș cu gheață. Uneori lasă cicatrici pe viață.

De regulă aceste explozii nu fac altceva decât să ne separe de călălalt … ca la un cutremur când pământul se crapă, unul rămâne izolat pe o falie de pământ, iar partenerul – pe o altă falie.

Nu vorbesc aici de despărțirile între oameni care au idei și visuri diferite, de cei care își asumă o despărțire, ci de cei care se trezesc singuri și nu știu cum și de ce li s-a destrămat relația, apoi se întrebă dacă a fost iubire adevărată.

Da, fusese iubire adevărată, dar ei nu au realizat. E dureros să existe atâția oameni minunați care rămân singuri după ce au întânit partenerul potrivit.

În solitutdine, ei realizează câte calități avea fosta sau fostul. Apar regretele, dar e târziu să se mai facă ceva. Precum vaza care s-a spart, oricât ai lipi, particulele fine nu mai pot fi reconstituite iar apa se va scurge, vaza nu își va mai îndeplini niciodată menirea.

De regulă, în singurătate începe un alt calvar, cel al regretelor.

Nu trageți concluzii înainte de a asculta și părerea celuilalt. Nu credeți tot ce vedeți. De multe ori partenerul are în minte un alt scenariu, justificat, logic, bine argumentat, dar necunoscând raționamentul lui, mintea noastră are tendința să umple golurile și rezultă o poveste diferită de realitatea celuilalt.

Ce e cel mai important, să fiți atenți la cuvintele pe care le folosiți, când și cum le exprimați.

Sufletul e sensibil și nu toate rănile se vindecă, hai să facem ceva să îl protejăm. Preventiv!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *